Romanian English German

ciz1Casa Andreas Beuchel cunoscută si sub numele de casa Ioan Zidarul, din Piaţa Centrală nr. 30, este unul dintre cele mai importante monumente de arhitectura din Municipiul Bistriţa.

Cladirea are o frumoasa arhitectura de gotic tarziu dar si cu evidente elemente de arhitectura renascentista transilvaneana timpurie, înregistrată în Lista Monumentelor Istorice –2004 ca un monument arhitectural de interes naţional si universal.

Istoria imobilului actual începe din secolul al XIV-lea, din perioada în care burgul bistritean primea statutul de civitas si îsi concepea celebra stemă cu struţul cu potcoavă în cioc, simbol al norocului în comerţ, deci o etapă de importante transformări ale urbei noastre. Din această etapă frumoasa construcţie se mai păstrează un fragment de fereastră terminată în arc frânt, una dintre puţinele ferestre de stil gotic păstrate în Transilvania în cadrul arhitecturii locuinţei.

Vechimea este atestată si de nivelul jos la care este amplasată această veche fereastră dovedind cât de mult s-a ridicat nivelul de călcare până acum. Acest detaliu important a rămas aparent la parterul zidăriei si dovedeste dacă vrem într-o formă romantică, faptul că imobilul exista în vremea când cumnatul lui Iancu de Hunedoara, Mihail Szilaghi a intervenit în 1457 brutal împotriva bistriţenilor condusi de Iacob Kretschmer, Ulrich Thumel, Demetrius Pellifex si Georg Eiben, patricieni care doreau obţinerea unor libertăţi pentru orasul lor. Incendiul distruge pe langă o serie de locuinţe si vechea primărie cu arhiva păstrată acolo. Cele mai importante evenimente desfăsurate în legatura cu casa cu numarul 30 din Piaţa Centrală sunt cunoscute mai ales după 1522 când imobilul se afla în proprietatea notarului Andreas Beuchel. Despre acest patrician bistriţean avem informaţii de la sfârsitul secolului al XV-lea când se pare că locuia pe strada Ungargasse (azi Nicolae Titulescu) în actualul imobil de la numerele 9-11. În anul 1495 Andreas Beuchel este pomenit printre studenţii bistriţeni de la universitatea din Cracovia, iar după întoarcerea acasă cumpară trei imobile. Cel din Piaţa Centrală numarul 30 si alte doua pe străzile Spitalgasse (azi Gheorghe Sincai) si Beutlergasse (azi Dornei). Pivniţa restaurantul.

În anii următori Andreas Beuchel devine o personalitate a Bistriţei fiind ales în funcţia de jurat în 1523, iar în anii 1525 si 1526 jude al orasului. Această perioadă benefică pentru proprietar se reflectă si în importantul program constructiv derulat la imobilul în cauză, care era amplu renovat în preajma deceniului al doilea al secolului al XVI-lea. Astfel se modifică aspectul parterului care este completat cu actualele ferestre semicirculare frumos profilate dupa moda Renasterii sau cele din zona etajului mult mai ample decât cele care existau în secolul al XV-lea. Interiorul amenajat cu această ocazie este păstrat si azi aproape în forma originală, lipsesc doar piesele de mobilier care să reconstitue atmosfera epocii. Este cea mai importantă perioadă constructivă de la acest imobil si de aceea acceptarea propunerii domnului conf. dr. Gheorghe Mândrescu, ca azi imobilul să se numească casa Andreas Beuchel este desigur pe deplin justificată si deja pare că s-a impus printre specialistii acestui domeniu. În deceniul patru al secolului al XVI-lea proprietarul acestui imobil trece printr-o perioadă nefastă deoarece se amestecă în conflictul dintre Petru Rares si bistriţeni ceea ce îi atrage antipatia concetăţenilor săi deoarece se aliase cu voievodul Moldovei.ciz2

Thomas Werner, jude al orasului în acea perioadă si inamic politic al fostului jude Andreas Beuchel, îi promite acestuia retragerea acuzaţiilor de trădare dar, la întoarcerea în oras acesta este arestat, iar în urma unui proces este executat în piaţa publică la 1531. O legendă locală susţine că figura din piatră, cioplită în partea superioară a peretelui sudic de la absida corului Bisericii Evanghelice, l-ar reprezenta pe acest important jude al orasului. După moartea lui Andreas Beuchel, imobilul a fost vândut în 1533 de autorităţile orasului, pe o sumă deosebit de mare pentru acea perioadă, 500 de florini, umanistului Cristian Pomarius, suma este de circa 3 ori mai mare decat o aveau alte imobile din zona. Această personalitate culturală a Bistriţei si nu numai, a investit în renovarea construcţiei achiziţionate, cu precădere prin reamanajarea faţadei laterale de pe actuala stradă Vasile Nascu. Construcţia a fost în posesia sa între anii 1533-1538. Valoarea imobilului creste in anii urmatori deoarece in timpul procesului dintre mostenitorii familiei Beuchel si autoritatile orasului care vandusera imobilul, casa era evaluata la 800 de florini.

În 1538 mostenitorii lui Andreas Beuchel câstigă procesul cu autorităţile orasului si preiau din nou imobilul pe care îl vând însă mesterului Johannes Murator. Activitatea acestui constructor-arhitect este cunoscută mai ales datorită legăturilor sale cu Moldova din perioada domniei lui Petru Rares pentru care acesta trebuia să realizeze o biserica la Suceava pentru suma de 360 de florini. Bolţile construcţiei se prăbusesc “înainte de vreme”, iar Ioan Zidarul părăseste în grabă Moldova.

Refugiat la Bistriţa acesta achiziţionează vechea casă a lui Andreas Beuchel la care nu realizează modificări fundamentale deoarece în 1546 se mutase deja la Sibiu pentru că era urmărit de oamenii domnitorului moldovean.

La cererea moldovenilor autorităţile orasului confiscă imobilul care este vândut lui Paul Budaker din Bistriţa, dar Ioan Zidarul contestă această decizie la autoritatea superioară din Sibiu.

Procesul ajunge inclusiv la împăratul Ferdinand care la 19 martie 1556, la Pressburg decidea că proprietatea trebuie să revină lui Ioan Zidarul. Nu se stie dacă această decizie s-a aplicat dar lungul sir de procese derulate în jurul acestui imobil îi demostrează indirect valoarea importantă, cel puţin din punct de vedere material si indirect desigur si valoarea sa arhitecturala.

Scurta proprietate de 8 ani pe care Ioan Zidarul a avut - o asupra acestui imobil si mai ales legăturile episodice ale acestuia cu voievodul Moldovei a determinat adoptarea numelui acestuia ca nume al imobilului. Această soluţie a fost preferată si pentru că istoriografia românească din deceniile de la jumatatea secolului XX agreea orice informaţie legata de legăturile dintre cele trei state medievale românesti si mai ales de legăturile dintre Transilvania si cele ale ţării Românesti si Moldovei.

Actualul context economic si politic favorizează din plin etalarea fără prejudecăţi a istoriei locale si naţionale ceea ce obligă la recunoasterea meritelor lui Andreas Beuchel peste cele ale lui Ioan Zidarul si acceptarea fără reţineri a propunerii juste propuse de istoricului de arta conf.dr.Gheorghe Mândrescu.

În secolele următoare datele despre această construcţie nu mai sunt deosebit de interesante, iar aspectul său rămâne în mare parte neschimbat, combinând funcţia de locuinţă la etaj cu cea de spaţiu economic la parter, ca la majoritatea locuinţelor bistriţene din partea centrală a orasului. usa cu ancadrament gotic, de la etajul clădirii.

În deceniul opt al secolului XX această locuinţă este restaurată de o echipă condusă de arhitecta Ana Maria Orasanu. Cu acesta ocazie se realizează si o serie de săpături arheologice care relevă etape de existenta ale imobilului care încep în secolul al XIII-lea, iar prin materialul descoperit se pare că la parter funcţionase în acea perioadă un atelier de pielărie si apoi un atelier de prelucrare a fierului. Tot cu această ocazie sunt puse în valoare fragmentele de secol XV si este refacut (dupa resturile de console descoperite în zid) actualul balcon de pe faţada principală.

Imobilul a revenit în proprietate privată, azi imobilul este in proprietatea familiei unui medic bistritean care l-a cumparat in perioada interbelica.

Save